Rezultatele discuţiilor dintre premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în legătură cu reglementarea conflictului transnistrean nu au fost dezvăluite publicului larg în pofida mai multor aşteptări privind anumite rezultate în acest sens. Vladimir Putin a fost în vizită la Chişinău, unde a participat la summitul şefilor de guvern ai statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI) după care a întreprins o vizită oficială în Republica Moldova, în cadrul căreia a avut întrevederi cu premierul Zinaida Greceanîi şi preşedintele Vladimir Voronin. Presa rusă a scris anterior acestei vizite că principalul subiect pe care îl vor aborda Voronin şi Putin va fi cel privind statutul Transnistriei. ‘Principala întrebare este dacă Putin îl va preda sau nu pe liderul separatist transnistrean, Igor Smirnov’, scria cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta. Şi Putin a declarat în cadrul unei conferinţe comune de presă cu Greceanîi că în cadrul întrevederii cu Voronin ‘va avea posibilitatea să discute detaliat asupra problematicii reglementării transnistrene’. Întrevederea Putin-Voronin s-a desfăşurat cu uşile închise, iar în comunicatul difuzat de preşedinţia de la Chişinău nu se vorbeşte nimic despre anumite discuţii la problema transnistreană dintre cei doi lideri. Ce au discutat cei doi oficiali? Această este întrebarea pe care şi-o pun mulţi jurnalişti, răspuns la care se va putea afla răspuns doar în urma cursului pe care îl va lua procesul de reglementare transnistreană, după această întrevedere. Sunt sigur că, în cadrul discuţiilor ţarul Putin i-a dat de înţeles lui Voronin că problema transnistreană va fi rezolvată doar în baza Planului Kozac. Deci, adio integrare europeană şi valori democratice, căci armata rusă va staţiona şi în continuare pe teritoriul basarabean.